Sfaturi

Pregăteşte camera copilului pentru venirea lui Moş Crăciun la domiciliu

Cu siguranță, Crăciunul este cea mai iubită sărbătoare pentru toată lumea. Adulții așteaptă concediul, copiii așteaptă vacanța, iar cu toții așteptăm cadourile. Și când ne gândim la casa frumos decorată, mirosind a cozonac și copii jucându-se lângă bradul împodobit parcă nu mai avem stare la serviciu.

Nu neglija decorarea de Crăciun

 

Până să ajungem la concediu, ne focusăm puțin pe decorarea locuinței. Și fiindcă copilașii sunt cei mai fericiți în această perioadă, putem să vorbim despre cum putem să le amenajăm camera pentru sărbători. Pentru ca ei să îl aștepte fericit și fără nicio sfidare pe Moș Crăciun la domiciliu.

Acum să revenim la decorarea pentru Crăciun a camerei copilului. În fond și la urma urmei, cel mic este cel care vede într-un mod diferit Crăciunul, îl vede miraculos, luminos și plin de magie. De aceea, camera copilului devine cea mai importantă încăpere pentru a fi decorată.  Începe prin a decora un brad chiar în camera micuțului. Îl puteți împodobi împreună, în culorile preferate, puteți așeza jucării sub el și bombonele lângă. Folosește instalații de lumini și ghirlande în toată camera, nu doar în brăduț. Te poți folosi chiar și de stickere sau afișe cu personaje animate care sărbătoresc și ele Crăciunul. Dacă vrei ca schimbarea să fie și mai mare, puteți picta pereții în culorile Crăciunului. Cumpărați Moși Crăciuni de jucărie, reni și elfi pentru a-i așeza frumos în camera. Nu uita că nu doar decorul cu moși crăciuni îi va asigurara fericirea copilului tău, dar momentul culminant îl constituie vizitarea de către Moș Crăciun la domiciliu. Dacă nu știi cum îl poți invita, sună la 06 1111 829!

Vîrsta copilului nu contează

Poți chiar să așezi o coroniță cu mai mulți clopoței și globulețe pe ușa de la intrarea în camera copilului.

Sună distractiv, așa-i? E și normal! Este o activitate pe care o poți desfășura împreună cu toată familia sau doar cu copilașul. Lăsându-l și pe el să decidă cu privință la decorațiunile alese, îi va da o senzație de încredere în propriile preferințe, ceea ce îl va ajuta la dezvoltarea sa personală  și îi va trezi fluturi în piept cînd îl va întîlni pe Moș Crăciun la domiciliu, înconjurat de atmosfera magică a sărbătorii.

În cazul în care micuțul tău este doar un bebeluș, nu ezita să decorezi camera, chiar dacă pare că acesta nu își va da seama. Magia Crăciunului este pentru orice vârstă.

Dacă copilașul este destul de mare, puteți alege să faceți împreună decorațiuni de Crăciun handmade din diverse obiecte. 

După ce ați terminat de amenajat frumos camera, asigurați-vă că cel mic nu va fi pus în pericol de niciun obiect folosit pentru decorare. 

Nu uita:

  • stinge instalațiile pe timpul nopții;
  • evită globurile sau decorațiunile din sticlă, fiindcă acestea se pot sparge și copilul se poate răni în ele;
  • evită decorațiunile care nu sunt stabile și pot pica;
  • nu alege produse din materiale ce pot pune în pericol sănătatea copilului.

Tot ce mai rămâne acum este ca micuțul să se bucure de camera sa pregătită pentru venirea lui Moș Crăciun la domiciliu și îl puteți sfătui să învețe și câteva poezii pe care i le poate spune.

Doriți să oferiți momente de fericire copilașilor Dvs printr-o petrecere poveste de crăciun? Sunați la 061 111 829 sau intrați pe www.craciun.clounella.md și aflați disponibilitatea noastră.

Cuvinte cheie

Articole asemănătoare

site de divertisment, umor și distracție. Doza Ta zilnică de buna dispoziție. Clounella este comunitatea oamenilor optimiști, zîmbitori și plini de viață. Alătură-te și Tu!

Editori

  • Stefanscki
  • Admin Eugen

quotes

Copiii găsesc totul în nimic, oamenii găsesc nimic în tot.

– Giacomo Leopardi
window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-92462212-20');