De ce nu trebuie să-ţi laşi copilul numai pe mîna şcolii
Ne plîngem de sistemul de învățămînt. Ne plîngem de cadrele didactice. Ne plîngem de materii, de programă, de modul de predare.
Ne plîngem ca și cînd acesta ar fi jobul nostru principal: să fim nemulțumiți că școala n-a făcut mare lucru cu copiii noștri. Ne-am obișnuit să acuzăm, în loc să căutam, de fapt, să descoperim unde e problema și să fim de ajutor.
Școala nu poate să facă totul singură
Vrem genii! Fiecare părinte are pretenția ca propriul copil să știe arte, științe exacte, să practice sporturi, să învețe și să-i placă să învețe. Ne ducem copiii la școală și avem pretenția ca de pe băncile ei să iasă genii. Ne punem toate speranțele în mîinile unui sistem de care tot noi ne plîngem că nu are rezultate, dar insistăm să mergem mai departe. Școala nu va avea niciodată rezultatele pe care ni le dorim pentru că nu va putea să facă totul singură pentru copil. De ce?
Pentru că școala nu e mama lui
Nimeni, nicio instituție și niciun cadru didactic, nu știe ce e mai bine pentru copilul tău. Nimeni nu îl cunoaște cu adevărat, așa cum îl cunoști tu. Nimeni nu știe ce îi place și ce nu, așa cum știi tu. Școala nu îl va iubi așa cum îl iubești tu și nu îl poate susține așa cum o poți face tu. Școala e reprezentată de oameni care nu vor pleca urechea să-l asculte în mod special pe el. Va fi felicitat și recompensat numai pentru reușite, dar în fața eșecului va fi ”pedepsit” cu calificative proaste, în loc de a i se aprecia încercarea și de a i se explica pentru a doua, a treia sau a patra oară.
Pentru că școala nu-l cunoaște
I-a plăcut de mic să se joace cu jocuri de construcție și să-i iasă tot felul de minuni din mînă? Ai un copil foarte creativ. I-a plăcut să asculte muzică, să bată la tobe cu linguri în farfurii, oale și ce-a mai nimerit prin casă? Îi place muzica! Desigur, la școală se va observa ce materii îi fac sau nu plăcere, dar pînă la școală, are cîțiva ani de copilărie în care e important să-i îndrumi pașii și să-l susții să facă ceea ce îi place.
Dacă observi că îi place muzica, caută și mergi cu el la un curs de muzică. Dacă vrei să învețe o limbă străină, caută și mergi cu el la un curs de engleză, franceză, germană etc. Ce dacă nu merge încă la școală? Nu trebuie să așteptăm școala ca să învățăm, omul învață de cînd se naște! Caută să-i dezvolți personalitatea, dacă nu tu singură, atunci cu ajutorul unor profesioniști.
Școala nu face ceea ce ar trebui să facem noi
Fiecare copil este unic. Suntem părinții unor copii unici, dar școala, prin modul ei, ni-i face uniformi. Școala e bună. În construcția adulților de mîine, școala pune cărămizile pe fundația pe care am pregătit-o noi.
Școala construiește adulții de mîine fără a face diferențe între ei. Școala îi construiește pe toți după același plan. Diferența o putem face noi, prin ceea ce aducem în plus, pe lîngă școală, prin finisaje, prin atenție la detalii și la ceea ce ar fi potrivit copiilor noștri.
De aceea, nu e de ajuns școala. De aceea, este nevoie ȘI de noi! Cu cît începem să construim mai devreme, cu atît mai frumoase vor fi rezultatele.