,,Mama, dar de ce... ?” -Cele mai frecvente întrebări puse de copii

 „Mama, de unde apar copiii?”; „Mama, dar de ce nenea are o burtă așa de mare?”; „Dar de ce există lună și soare?”. Acestea sunt unele din cele mai nevinovate întrebări și, totuși, cum să răspundem la ele?

Întâi de toate, nu uitați să respirați, cu mult calm acceptați faptul că micuțul a intrat în vârstă lui „de ce oare?”, e și firesc să dea și câte 400-500 (!) de întrebări pe zi și să nu vă mirați dacă se vor mai nimeri și întrebări incomode. Copiii au venit într-o lume pe care încearcă să o înțeleagă. Când copilașul dă milioane de întrebări, el nu face altceva decât să-și creeze propria viziune asupra vieții. Așadar, e foarte bine atunci când copilul vă dă întrebări cu duiumul și nu trebuie să-l certați pentru asta și nici să nu râdeți de el și țineți minte: pentru un copil nu există întrebări prostești sau insolite, există doar reacții prostești din partea adulților.

Iată câteva dintre răspunsurile-clișeu pe care le folosim ca să scăpăm de mulțimea de șuvoiul de întrebări:

 „Îți spun când vei crește mare” – Păi, când un copil aude așa un răspuns el nu se apucă să aștepte răbdător până va crește mare. Întrebările micuților nu așteaptă! Așa că el nu se va da bătut până nu va afla răspunsul, deja de la altcineva. Iar ce răspuns va primi, cum îl va primi, nu se știe... Așa că, mai bine ar fi să-i răspundeți mai repede, pentru ca „activitatea de cercetare” să nu ajungă prea departe. Nemaivorbind de faptul că, răspunzând la întrebările copilului, „prestigiul” vostru crește, iar copilul capătă mai multă încredere în experiența părinților lui.

„Cum nu ți-e rușine să întrebi așa ceva?” – exprimându-vă nemulțumirea sau furia nu faceți decât să stricați relațiile cu odorul iubit, mai ales că nici un copil nu trebuie să se simtă vinovat de întrebările pe care le dă.

La unele întrebări putem răspunde cinstit și fără ocolișuri, obiectiv, ca și cum am fi vorbit cu un adult, însă accesibil înțelegerii copilului. O altă metodă de a răspunde copilului este să-i faceți o propunere: „hai să ne gândim (să rezolvăm asta) împreună”. Întrebați-l pe copil care este opinia lui. De obicei, copilul va spune ceva foarte aproape de adevăr, dar chiar în cazul în care va greși, dați-i șansa să comunice, și nu doar să vă asculte.

Astfel, perioada întrebărilor va trece ușor și poate că veți intra în joc și veți încerca să răspundeți la întrebările copilului vostru, chiar și după ce acesta va crește mare.